Răzvan Mazilu a prezentat, pe 10 octombrie 2008, pe scena Teatrulului Odeon, în premieră, one man show-ul „Umbre de lumină”, spectacol creat special pentru stilul şi personalitatea dansatorului de către o echipă de artişti francezi, coordonată de Philippe Tréhet, coregraf de reputaţie mondială.
Fundația Spandugino a fost partener al acestui proiect, menit să arate publicului amploarea talentului lui Răzvan Mazilu, în cadrul unui „one man show” spectaculos.
„”Un one man show” e o experienţă dificilă, o confruntare cu mine însumi, o nouă reflectare în oglindă şi sper că spectatorii vor accepta provocarea cu plăcere”, a declarat Răzvan Mazilu.
„Pe Philippe Tréhet l-am cunoscut cu ocazia unei competiţii internaţionale de dans în Japonia, în 1997, şi am sperat că vom ajunge să lucrăm împreună, iar acest lucru se concretizează acum”, a mai spus el.
Într-un maraton de virtuozitate, Răzvan Mazilu transportă spectatorii, cu îndrăzneală, în memoria afectivă a personajului unic, dându-le privilegiul de a asista la o întâlnire dramatică şi, în acelaşi timp, ludică a acestuia cu propriul trecut. „Este un show spectaculos şi sensibil în egală măsură”, punctează Răzvan Mazilu.
Philippe Tréhet este unul dintre cei mai apreciaţi coregrafi francezi, cu spectacole montate pentru companii importante de dans, cum ar fi Nederlands Dans Theater (Olanda), San Francisco Ballet (SUA) sau Bat Dor Dance Company (Israel).
Originar din Le Havre, Tréhet a studiat la Paris şi New York, după care a revenit în oraşul natal, unde a fondat o companie de dans care-i poartă numele.