Sâmbătă, 18 februarie 2017, ora 20.00, Fundația Spandugino a fost partener, alături de Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, în organizarea primului concert din anul 2017. Evenimentul s-a desfăşurat sub bagheta maestrului Pierre Vallet, avându-i ca solişti pe celebra pianiastă Elizabeth Sombart, precum şi pe directorul Fundaţiei Resonnance România, pianista Lavinia Dragoş.

Elizabeth Sombart şi Pierre Vallet au concertat împreună pe multe scene ale lumii, completându-şi armonios interpretările. Elevi ai marelui compozitor şi dirijor român Sergiu Celibidache, cei doi muzicieni au înregistrat împreună un CD cu concertele lui Chopin, alături de Royal Phillarmonic Orchestra.

În program au fost lucrări din creaţia compozitorilor J.S. Bach (Concertul pentru două piane BWV 1060, în do minor) şi W.A. Mozart (Concertul pentru pian nr. 23, KV. 488 în La major şi Simfonia nr. 40, în sol minor, KV. 550). Evenimentul a fost prezentat de Marius Constantinescu.