Alocarea resurselor pentru educație și cultură este una dintre cele mai semnificative întrebări de politici publice pentru orice țară, în orice perioadă istorică, și este ceva foarte actual și în Marea Britanie, unde Guvernul nostru este foarte interesat în a atrage fonduri private pentru educația publică și de a crea noi mecanisme și noi instituții de dezvoltare a educației. O inițiativă a Guvernului a vizat chiar această colaborare între mediul de afaceri și școli. Dar până a ajunge la mecanisme concrete, să plecăm de la întrebarea mai generală: de ce anume s-ar implica o firmă în chestiuni care nu privesc profitul în sine? Are mediul de afaceri și o altă responsabilitate în afara aceleia de a asigura succesul afacerilor? Care sunt obligațiile mediului de afaceri față de acele grupuri pe care se bazează afacerile? Este o chestiune controversată. Binecunoscutul Milton Friedman, organizații importante cum ar fi Institute of Economic Affairs sau publicații ca The Economist au luat o atitudine clară în această dezbatere spunînd că afacerile sunt afaceri și trebuie să-și vadă de afaceri, iar a cere firmelor să-și asume responsabilități mai largi ar însemna să le distragi de la scopul lor principal. Aceasta este controversa majoră și întâlnirea de astăzi este un prilej de a discuta măsuraîn care firmele își pot asuma și altfel de obligații. De fapt, în Marea Britanie există un răspuns istoric la această controversă: avem foarte multe exemple de firme care s-au implicat social, începând chiar cu epoca de început a revoluției industriale, pentru că au fost nevoite să procedeze astfel. Dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi avut angajați sănătoși, nu ar fi avut angajați educați și nu ar fi avut angajați care să lucreze pentru ele la un nivel satisfăcător. Avem deci exemple istorice de companii mari care s-au implicat la nivel local, în programe educaționale, culturale, în programe de construire de locuințe. Există în mediul de afaceri britanic o lungă tradiție de implicare în comunitate, în ciuda controversei teoretice care continuă. Următoarea întrebare fundamentală este: dacă o companie se implică în comunitate, unde trebuie să tragă o linie, unde se termină această implicare? Am putea să vorbim despre experiența firmei Shell în Nigeria. Compania are operațiuni foarte importante în această țară.
Cum de-a lungul anilor, din motive binecunoscute, autoritățile nigeriene federale sau locale nu au făcut mare lucru pentru oamenii de acolo, multinaționalele și-au dat seama că vor trebui să-și asume ele anumite responsabilități, pentru a putea avea un mediu social care să le facă posibile afacerile. Dar s-au aflat curând în următoarea dilemă: pe măsură ce își asumau anumite responsabilități sociale, așteptările creșteau din ce în ce mai mult. Pentru Shell a apărut o problemă: da, suntem de acord să ne implicăm, dar până unde? Câte resurse trebuie să cheltuim? Ajungem astfel la costurile responsabilității sociale a companiilor. Decizia privitoare la limita implicării, la cât de mult trebuie cheltuit pentru proiecte culturale, educaționale sau sociale este o decizie de afaceri, o decizie pragmatică. Acest lucru este cunoscut de organizațiile britanice specializate. De pildă, organizaț ia Business in the community (www.bitc.org.uk), care activează de aproximativ 30 de ani, își propune să ajute firmele să doneze bani cu folos și să se asigure că aceste firme își respectă promisiunile. Există anumite diferențieri teoretice în ce privește implicarea socială a companiilor. Prima categorie este implicarea socială „de conformare“ – când o companie simte că trebuie să intervină, deci se conformează unei presiuni sociale. A doua categorieeste implicarea „de inițiativă“ – când o companie crede că este nevoie să se implice, pentru a rezolva o problemă, și preia inițiativa. Cam acestea sunt liniile mari ale dezbaterii în domeniu. Din punctul de vedere al profitului, avem tot mai multe dovezi că implicarea socială masivă este și o bună decizie de afaceri. Cu cât o companie se va implica, de pildă, în educarea comunității locale, cu atât mai mult va avea la dispoziție un rezervor de bună calitate de unde să-și angajeze oameni bine pregătiți. Dar acestea sunt decizii care se iau la nivelul fiecărei firme: cât și cum să se implice. Comunitatea intelectuală, comunitatea culturală pot să-și susțină cauza, dar până la urmă decizia este una pragmatică.
