Cu ocazia centenarului nașterii marelui dirijor român Sergiu Celibidache, anul 2012 a fost declarat, de către UNESCO, Anul Sergiu Celibidache.
În România, acest lucru s-a concretizat prin desfășurarea primei ediții a Festivalului Sergiu Celibidache 100, organizat de Fundația Sergiu Celibidache.
Fundația Spandugino a fost partener al Festivalului ce a avut loc la București, între 03 mai – 07 iulie 2012.
Printre alți participanți, alături de Fundația Spandugino, s-a aflat și Fundația Resonnance prin Președintele acesteia, Doamna Elizabeth Sombart, pianistă, discipol al Maestrului, cu care a studiat Fenomenologia Muzicală, vreme de 10 ani.
În cadrul festivalului, printre alte evenimente, Fundația Spandugino a sustinut apariția și lansarea la Academia Română, a două volume dedicate marelui dirijor, apărute la Editura Spandugino:
- Despre fenomenologia muzicală. În 1985, Sergiu Celibidache, dirijor de excepție, a susținut la München singurul discurs al vieții sale. Textul publicat pentru prima oară în 2001, de Gundolf Lehmhaus, este prezentat aici într-o nouă ediție, prelucrată cu mare grijă și căreia i s-au adăugat numeroase exemple de partituri alături de alte expuneri însoțitoare.
- Celibidache, întâlniri cu un om de excepție. Textele reunite de Stéphane Mϋller și Patrick Lang cuprind o selecție de mărturii și interviuri despre și cu marele dirijor.
Citește și articolul „Sergiu Celibidache – mentorul”.