Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, a susţinut sâmbătă, 20 mai, de la ora 19.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3) un nou concert din cadrul Stagiunii Regale. Dirijorul Cristian Măcelaru şi pianistul Andrei Licareţ au fost alături de Camerata Regală pe scena Ateneului într-un concert plin de energie şi candoare.

Evenimentul a avut ca partener principal VOLVO prin EIT Forum Auto – Importator VOLVO în România și ca partener media Fundația Spandugino.

Cristian Măcelaru, dirijor rezident al Orchestrei Simfonice din Philadelphia şi unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni români ai generaţiei sale, a concertat alături de Camerata Regală şi Andrei Licareţ, printre cei mai apreciaţi tineri pianişti români ai momentului, într-un concert deosebit din cadrul acestei stagiuni regale.

Repertoriul serii a fost unul aparte, în program fiind lucrări celebre precum Poemul simfonic „Vltava” (B. Smetana), Concertul pentru pian şi orchestra op. 54 (R. Schumann) şi Simfonia nr. 9 „Din lumea nouă” (A. Dvořák). Evenimentul a fost prezentat de Marius Constantinescu.

Evenimentul a fost al cincilea concert din cadrul Stagiunii Regale 2016–2017 pe care ansamblul îl organizează anual la Ateneul Roman, proiect cultural în care Camerata Regală a avut alături muzicieni de renume că violonista Mihaela Martin, dirijorii Frans Helmerson, Pierre Vallet şi Sabin Păuţa, pianiştii Élizabeth Sombart, Valentin şi Roxana Gheorghiu.

Stagiunea Regală 2016–2017 este susţinută de BANCPOST şi face parte dintr-o serie de proiecte şi programe pe care Bancpost le-a sprijinit în mod activ de-a lungul timpului, cu scopul de a fi alături de tinerele talente şi de a contribui astfel la promovarea culturii şi artei în rândul publicului larg.

Informaţii despre muzicieni:

Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, CRISTIAN MĂCELARU este unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010–2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins de Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de masterat pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. Şi-a desăvârşit formarea artistică urmând programe de perfecţionare la Tanglewood Music Center, Aspen Music Festival, a studiat cu David Zinman, Murry Sidlin, Rafael Fruhbeck de Burgos, Robert Spano, Oliver Knussen şi Ştefan Asbury. A fost dirijor rezident la Shepherd School of Music de pe lângă Universitatea Rice şi dirijor asistent al lui Larry Rachleff în cadrul Departamentului de Operă. Cristian Măcelaru a fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, a pus bazele proiectului „Crisalis Music”.

A colaborat de-a lungul anilor cu Orchestrele Simfonice din Houston, Baltimore, Los Angeles, Toronto, Seattle, Detroit, precum şi cu Royal Scottish Naţional Orchestra, Orchestra Simfonică a oraşului Birmingham, Orchestra Simfonică Radio din Berlin, RTE Dublin, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Civic Orchestra din Chicago, Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, Orchestra Simfonică Bournemouth, Residentie Orkest, Hallé Orchestra, Orchestra Métropolitain din Montréal. În prezent este dirijor rezident al Filarmonicii din Philadelphia, precum şi director muzical şi dirijor al Festivalului Cabrillo. Dintre ultimele succese reputate amintim concertele susţinute atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în Germania, alături de Orchestra Naţională Daneză.

Totodată, amintim o excepţională colaborare ce s-a realizat între dirijorul român, Orchestra Naţională Simfonică din Washington şi celebra violonista Anne Sophie-Mutter.

De la debutul său în 1993 cu orchestra „Jeunesses Musicales”, ANDREI LICAREŢ a acumulat un vast repertoriu, de la baroc până la muzică contemporană. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte cu reputate orchestre din ţară şi străinătate, sub bagheta unor mari dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi. Din 2000, a susţinut recitaluri la Praga, Berlin, Madrid, Istanbul, Salonic şi Paris. A început studiul pianului sub îndrumarea tatălui său, binecunoscutul pianist şi organist Nicolae Licareţ, continuând cu renumiţi profesori printre care Gabriela Enasescu, Dana Borşan, Viciniu Moroianu, Steluţa Radu (acompaniament) şi Dan Dediu (compoziţie) la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cu Jacques Rouvier la Conservatoarele din Paris şi Berlin, cu Dmitri Bashkirov la Academia de vară Mozarteum de la Salzburg, precum şi cu Leon Fleisher la Peabody Conservatory din Baltimore. Andrei Licareţ a înregistrat în repetate rânduri pentru posturi de radio şi televiziune din România. Apariţiile sale în sălile de concert din România şi din străinătate l-au făcut cunoscut publicului şi criticilor de specialitate care au apreciat elogios artă sa şi l-au impus ca un pianist de valoare al generaţiei sale.

Camerata Regală a fost fondată în 2009 şi se află sub patronajul Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalităţi marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordachescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Datorită nivelului artistic ridicat au avut şansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internaţional „George Enescu” şi Festivalul Internaţional „Sergiu Celibidache”. În anul 2014, la 5 ani de la înfiinţarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia „Regele Mihai al României” pentru înaltul profesionalism cu care îşi desfăşoară activitatea concertistică.

Dirijorul Cristian Măcelaru şi pianistul Andrei Licareţ, într-un concert remarcabil alături de Camerata Regală

Sursa: www.agerpres.ro

Sursa foto: www.radioromaniacultural.ro