Mica istorie a acestui “dosar tematic” începe în suplimentul “Exodul inteligenței”, apărut în nr. 73 al revistei Dilema Veche care a fost coordonat de Cristian Ghinea. Doamna Lavinia Spandonide, președinta firmei Forum Auto, importator Volvo în România, inspirată de suplimentul nostru, a creat programul “Volvo – partener al inteligenței”, dedicat loturilor olimpice de matematică și fizică. Nu este vorba despre o simplă sponsorizare, ci de încercarea de a fi permanent alături de acești elevi, în procesul de pregătire și în participarea la concursuri. Printre altele, programul a inclus o dezbatere la care au participat premianții la Olimpiadele Internaționale de Fizică și Matematică, profesorii lor, reprezentanți ai elitei culturale, ai mediului de afaceri și ai mass-media. Pornind de la dilema “a pleca în străinătate sau a rămâne în țară”, dezbaterea a cuprins probleme complexe, încercând să descrie statutul acestor elevi de excepție în societatea noastră, relația lor cu sistemul școlar, cu propriile succese, cu ceilalți. Această dezbatere constituie nucleul paginilor următoare și o prelungire, în alți termeni, a suplimentului “Exodul inteligenței”. De la Dilema veche la Volvo și înapoi…
“Olimpicii României” reprezintă, o dată pe an, când se întorc cu premii din străinătate, subiect de primă mărime pentru ziare și pentru televiziuni. În rest, societatea nu pare să-i ia prea mult în seamă: nu sunt (din păcate) “modele de succes”, iar felul în care noi, ceilalți, ne raportăm la ei ține mai degrabă de o afectivitate conjuncturală: datorită lor, ne simțim câteva zile pe an “mândri că suntem români” și bucuroși că reprezentanți ai școlii românești sunt capabili de asemenea performanțe. Când termină liceul, cei mai mulți pleacă la studii în universități americane, ceea ce ne provoacă teama că “ne fug creierele”. De la președinți până la cetățeni, cu toții părem a avea o opinie deja formată despre această problemă. Dar nu prea suntem dispuși să discutăm lucid, cu argumente, ce facem noi pentru ei, ce loc le poate asigura societatea românească, a cărei precaritate materială și organizatorică nu pare a favoriza performanțele de vârf, nici inserția unor tineri atât de înzestrați în comunități academice solide și totodată deschise către inovație. Nici nu suntem prea dispuși să reflectăm la normalitatea plecării la studii în țări unde asemenea vârfuri intelectuale pot cu adevărat să se formeze.
Ei pleacă. Noi rămânem să dezbatem și să ne gândim la “legendele” olimpicilor, cu aerul că am spus totul: niște elevi înzestrați, produse ale școlii românești, care demonstrează nivelul învățământului nostru etc. etc. De fapt – așa cum se va vedea și din paginile următoare – ei își privesc performanțele cu un aer cât se poate de firesc, țin foarte mult la profesorii lor, vor să studieze mai departe și știu că aici nu o pot face. Dar nu privesc plecarea cu dramatism, nici n-o consideră “definitivă”. Pur și simplu, se înscriu cu naturalețe în tendințele lumii de azi. Ar merita să-i ascultăm mai des și să ne intereseze felul lor de a fi și de a gândi nu doar câteva zile pe an, când iau premii prestigioase.
