Pe 1 martie 2006, a avut loc la Colegiul “Noua Europă” al treilea Forum Volvo-Dilema veche, cu tema “Cultura corporatistă – examenul de maturitate al capitalismului românesc”. Discuția a avut ca punct de plecare încercarea de a găsi un set de valori și interese comune ale organizațiilor din mediul de afaceri. Într-o lume în care organizațiile trebuie să se adapteze la mediul în care își desfășoară activitatea, ele trebuie să renunțe la asumarea unor scopuri strict economice și să caute să identifice și alte scopuri care țin de responsabilitatea socială. Organizația modernă nu mai este evaluată doar din perspectiva economică, ci și în funcție de gradul său de implicare în viața socială a comunității.
În acest context, elitele prezente la discuție au dezbătut problema responsabilității corporatiste încercând să găsească răspunsuri de la următoarele întrebări: în ce măsură există în România un cod etic adoptat de organizațiile din mediul privat? Există o cultură corporatistă și cum este influențată aceasta de capitalismul românescă Care este rolul corporațiilor în dezvoltarea societății?
La acest forum au participat reprezentanți ai mediilor de afaceri, ai lumii academice și culturale, ai organizațiilor non-guvernamentale.
Moment din cadrul Forumului Volvo – Dilema veche
Examenul de maturitate al capitalismului românesc
Andrei Pleșu: În aceste zile, subiectul nostru pare a avea un aer provocator: capitalismul românesc dă tot felul de examene de maturitate, le pică și se prezintă euforic la sesiunea următoare, ca și cum totul ar putea fi reluat. Problema culturii corporatiste este abordată tot mai apăsat și de Comisia Europeană, în ultima vreme. Dacă înțeleg bine despre ce este vorba, ea se referă la câteva întrebări decisive pentru o atmosferă sănătoasă de afaceri: avem valori comune? Diversele firme și instituții prezente în lumea afacerilor au interese comune, dincolo de ceea ce este limbajul specific al fiecăreia? În ce măsură se poate depăși, în mod rațional, aspectul de Babilon pe care, în prima ei etapă, lumea afacerilor o aduce într-o țară încă nepregătită să asume această diversitate? Ce tip de responsabilitate se poate naște într-o asemenea lume?
Lavinia Spandonide: Cred că ar fi bine să încercăm să răspundem la întrebarea dacă poți face afaceri în România respectând principiile etice. Eu provin dintr-o lume în care am aflat că o promisiune trebuie respectată, în care valoarea mea înseamnă respectul pentru calitate, pentru diversitatea oamenilor din jur. Sunt valori cu care eram echipată încă din 1990, când am avut curajul să încep o activitate pe cont propriu. Avusesem ocazia să cunosc și alte lumi, ceea ce a fost fundamental pentru mine. Nu mi-am schimbat profesiunea după Revoluție, n-am făcut decât să calibrez ceea ce știam pe un management adaptat tranziției noastre, dar și evoluției europene în general. Am învățat și m-am adaptat în fiecare zi. Având aceste valori în care cred și care m-au ajutat să supraviețuiesc, mă aflu acum într-o companie care reprezintă Volvo în România. Valorile Volvo, care vin dintr-o tradiție de 90 de ani, sunt valori cu care mă identific. De aici, succesul afacerii Volvo în România.
Să încercăm să ne dăm seama dacă în România s-au decantat niște valori și dacă este posibil un cod etic pe baza căruia să putem merge mai departe și să ne simțim mai bine pregătiți pentru integrarea în Europa. Vorbind de cultura corporatistă, în ce măsură este ea importantă pentru comunicarea acestor valori în interior și pentru adaptarea la un mediu exterior tot mai complex și competitiv? Definirea culturii corporatiste în acest mod – ca set de valori care poate ține oamenii alături pentru a avea performanțe tot mai mari – poate deveni un factor de succes? Care este scopul afacerilor? Numai acela de a produce profit sau și acela al unei responsabilități față de societate? Putem identifica astăzi, în România, un asemenea scop, când încă ne mai întrebăm care este statutul omului de afaceri?
Jonathan Scheele: La nivelul Comisiei Europene se vorbește foarte mult despre “valorile europene”: ele nu îi privesc doar pe cetățeni, privesc și corporațiile, căci există și o “cetățenie corporatistă”. De ce un organism de tip guvernamental cum este Comisia Europeană se ocupă de responsabilitatea socială a corporațiilor? Acest concept nu este foarte ușor de definit, există cărți întregi care încearcă să o facă, dar cred că, înainte de toate, reprezintă o serie de bune practici care pot fi extinse și aplicate. Noi, la Comisia Europeană, folosim o definiție de lucru, care înseamnă “un concept prin care companiile integrează preocupări sociale și ecologice în activitatea lor comercială și în interacțiunile cu factorii implicați, pe o bază voluntară”. Este vorba despre un fel de “voluntariat corporatist”, nu de ceva impus de către autorități la nivel european sau național. Nu este un concept care se aplică doar firmelor, dar și administrației din sectorul public, mai ales când este vorba despre relațiile din interiorul instituțiilor și de relațiile cu mediul exterior. Există, de exemplu, o problemă de limbaj. În limba română nu există o formulă de genul civil servant. Civil servant înseamnă o persoană aflată în serviciul societății civile. “Funcționar public” sugerează un alt tip de subordonare: față de Stat. Cred că anumite valori trebuie asimilate și de sectorul public, iar sectorul privat poate fi un exemplu în acest sens.
Comisia Europeană se preocupă de aceste lucruri pentru că, în viziunea autorităților europene, conceptul de responsabilitate socială ajută companiile să devină mai competitive. Așadar, nu este o acțiune dezinteresată pentru companii, ci un element de competitivitate. Iar dacă vorbim despre o dezvoltare durabilă, elementele de responsabilitate socială devin și mai importante. Ce putem face? Nu prea mult pentru că este vorba despre un proces voluntar; autoritățile – fie ele europene sau naționale – nu pot face decât recomandări, pot încuraja diseminarea celor mai bune practici. Dar responsabilitatea principală le revine companiilor: dacă ele văd un interes în a deveni cetățeni corporatiști, dacă este în interesul firmelor de a evolua și de a acționa ca un element individual în cadrul societății civile. Noi putem încuraja asemenea manifestări prin întâlniri la nivel internațional ori prin crearea unui Forum de dezbatere. Dar, în final, le revine corporațiilor individuale alegerea valorilor și adoptarea bunelor practici, pentru că este în interesul lor și astfel le crește competitivitatea.
Andrei Pleșu: M-a tulburat să constat că, într-adevăr, nu avem un echivalent tehnic pentru civil servant…
Jonathan Scheele: …nici limba franceză nu îl are…
Andrei Pleșu: La noi situația este răsturnată: cetățeanul este un civil servant al funcționarului public, cetățeanul este cel care trebuie să se poarte atent cu funcționarul…
