În perioada 1-2 iunie 2007, Fundația Spandugino a sprijinit organizarea de către Catedra de Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Litere a Universității București, a Conferinţei Internaţionale de Comunicare, ediția a III-a.
Editia din anul 2007 a avut ca temă „Fundamentele Comunicării Organizaționale: tendințe actuale” și s-a desfășurat în asociere cu al XIV-lea Colocviu Franco-Român „Organizațiile și Cultura Media – transformări corporative”, derulat de Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare al Facultatii de Sociologie.
Comunicarea organizațională a devenit, în practică, un domeniu dinamic și interdisciplinar care se construiește prin metodologii de relații publice, marketing, comunicare corporatistă, managementul resurselor umane, cultura organizațională.
Structura Conferinței a cuprins două sesiuni în plen dedicate analizării celor mai semnificative probleme ale comunicării organizaționale în Europa și patru secțiuni de lucru, cu subiecte integrate tematicii fiecărei secțiuni:
1. Comunicare și cultură organizațională;
2. Comunicare internă;
3. Cultura organizațiilor media – transformări corporative;
4. Relații publice, reputație și responsabilitate socială corporativă.