Ideea de mecenat este diferită de orice alt fel de finanțare de tip sponsorizare sau de alte acțiuni filantropice cu scopuri comerciale. Prin acțiunile de mecenat pe care le avem în vedere, ne referim mai ales la acelea datorită cărora o corporație se definește a fi o entitate morală. Aceasta este, în fond, definiția dată și de legi, dar și de lucrările de specialitate. Există în etica corporativă o anumită tendință teoretică în care se vorbește despre faptul că întreprinderile ar trebui să fie gândite ca persoane morale, dotate cu conștiință cu alte cuvinte, capabile să facă acte altruiste, și nu să-și urmărească scopurile egoiste, de tip comercial. Prin urmare, acesta este, în cea mai mare parte, accentul pe care am vrea să-l punem azi – în ce măsură societatea noastră și nivelul de participare civică ne permit să avem o relație între privat și public de tipul unei moralități corporative, de tipul actelor de natură morală?

A doua chestiune asupra căreia aș dori să atrag atenția este aceea a naturii acestui „mecena“. Cine este mecena? Legea îl definește ca persoană individuală sau privată. Cu bună știință, am eliminat și vom elimina din discuția noastră acei falși mecena de pe piața românească, indivizi mari donatori în diferite arte, de natură filantropică, dar care nu sunt cunoscători. Prin urmare, am vrea, ca definiție de lucru, să-i dăm lui mecena ce-i aparține, și anume: un mecena este un cunoscător. Este un investitor în artă, dar este un cunoscător al artelor, este un investitor în educație, dar este un cunoscător al educației, este un investitor în cultură, dar este un cunoscător al culturii. Este un connaisseur. Prin urmare, nu este o altă natură sau de o altă factură decât cea definită de practica antică a mecenatului.

Acestea ar fi ideile de forță: ar trebui să discutăm mai mult nu despre sponsorizare sau alte acte de finanțare, ci despre un mecenat autentic care să demonstreze că entitățile colective, de tip corporativ, pot fi la fel de altruiste ca unele persoane dotate cu generozitate naturală.

Nu cred că statul, într-un fel sau altul, trebuie arătat cu degetul pentru ineficiența lui de astăzi. Cred că, dimpotrivă, un stat puternic are nevoie de un mecenat puternic.

Cred că mecenatul este, mai curând, o acțiune complementară într-un stat care își definește mai bine domeniile de investiție. Sectorul privat și sectorul public trebuie să cadă de acord asupra domeniilor în care se fac investițiile din ambele părți, astfel încât ele să fie eficiente. Pentru că, dacă intrăm într-o competiție Stat-privat sau într-o formă de substituție, cred că nici unul, nici altul nu reușesc să acopere problemele sociale și culturale, care sunt numeroase.

Statul nu și-a pierdut din importanță. Și-a schimbat doar rolul în societatea actuală.