Medicul Theodor Spandonide

/ / Medicul Theodor Spandonide
  • Medicul Theodor Spandonide

Născut în Bucureşti la data de 15 mai 1920, ca fiu al inginerului agronom Zlatcu Spandonide şi al Irinei Nasta, horticultoare, Theodor Spandonide s-a căsătorit cu Marina Arnoldoff, bibliotecară în acea perioadă la Institutul de Cercetări Agronomice din Bucureşti. Cu aceasta, a avut un singur copil, Irina, care a îmbrăţişat la rândul ei profesia de medic.
În anul 1945 Theodor Spandonide absolvă cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti, urmând ca la doi ani de zile, în 1947, să obţină şi diploma de doctor în medicină şi chirurgie. În 1948, după finalizarea internatului, Theodor Spandonide devine asistent în cadrul Institutului de Endocrinologie „Constantin Ion Parhon”, urmând ca în viitorii ani să deţină în cadrul acestuia funcţii de cercetare, fiind numit inclusiv şef de laborator. La începutul activităţii sale în Institutul de Endocrinologie, Theodor Spandonide este încadrat la Secţia Clinică, ulterior fiind deplasat la Secţia de Fiziologie. între anii 1949-1957 activitatea sa se axează pe cercetări clinice şi de laborator asupra fiziopatologiei circulaţiei şi a metabolismului energetic în endocrinopatii. Tot în această perioadă (în anii 1948-1951), Theodor Spandonide studiază corelaţiile dintre sindroamele tiroidiene şi sistemul circulator periferic folosind metode de hemodinamică. Începând cu anul 1951 se orientează spre cercetări de endocrino-gerontologie, devenind din 1954, în cadrul Institutului, responsabilul pe această temă fiind mutat, în acelaşi an, la Sectorul de Fiziopatologie al Secţiei Clinice.

Doamna Lavinia Spandonide și Medicul Theodor SpandonidePreocupat de a realiza o bază de materiale neuro-endocrino-logice, Theodor Spandonide reuşeşte instalarea unui electro-encefalograf şi a unor instalaţii de studierea reflexelor condiţionate. Datorită acestor eforturi, a putut aduce contribuţii în studiul tipurilor de nevroză a vârstnicilor cu sindroame tiroidiene.

În anul 1952 desfăşoară timp de opt luni un stagiu de pregătire în neuro-fiziologie la Catedra de Fiziologie din Cluj-Napoca. Stagiul de documentare a fost completat de o serie de studii de neuro-fiziologie a muncii la mineri şi oţelari. Pregătirea sa pe domeniul fiziopatologiei generale şi endocrine, dar şi amplele cunoştinţe de limbi străine, l-au ajutat pe Theodor Spandonide în construirea unor documentări riguroase în vederea cercetării.
În anul 1955, în cadrul monografiei Biologia vârstelor, apare o sinteză a lucrărilor sale din această perioadă. Theodor Spandonide s-a arătat preocupat de găsirea unor criterii obiective pentru aprecierea deficienţelor legate de procesul de îmbătrânire. În acest context, cercetările sale s-au axat pe studierea raportului dintre sistemul endocrin şi patologia de vârstă, punând accent pe sistemul cardio-vascular.

Despre lucrările lui Theodor Spandonide, academicianul Aurelian Moga amintea: „În lucrările sale de gerontologie endocrină a folosit o tehnicitate complexă de fiziopatologie cardiovasculară, hemodinamică, dovedind o deosebită aptitudine tehnică, metodică şi spirit critic în interpretarea rezultatelor”.

Dincolo de munca sa de cercetare, în anii 1956-1960, Theodor Spandonide colaborează cu Editura Medicală, fiind redactor al unei reviste medicale în care erau utilizate limbile engleză, franceză şi rusă. Începând cu anul 1957 şi până în anul 1962 când este angajat ca medic primar, se ocupă de cercetări experimentale de endocrino-gerentologie clinică. În această perioadă i-a avut drept coordonatori pe academician profesor Ștefan M. Milcu şi conferenţiar doctor Marcela Pitiş, iar ca asistent pe E. Sălăgeanu.

Tot în 1957, reuşeşte să pună la punct o instalaţie semi-automatizată pentru studiul metabolismului energetic la bătrâni, ceea ce îi va permite să realizeze o lucrare cheie pentru desfăşurarea cercetărilor ulterioare. Cu scopul de a asigura o explorare cât mai complexă a organismului, în cazurile în care nu a dispus de aparatura necesară a recurs la colaborări în exteriorul Institutului. Aproape cu fiecare tehnică pusă la punct Theodor Spandonide a stabilit şi câte un criteriu obiectiv pentru aprecierea îmbătrânirii pe aparate şi sisteme ale organismului, acestea dovedindu-se foarte utile în perspectivă. Tot în această perioadă Theodor Spandonide trece la lucrări de explorare complexă a aparatelor şi sistemelor din organisme în loturi mari de cazuri, cu scopul de a găsi criterii obiective ale procesului de îmbătrânire cât şi corelaţii esenţiale între sistemul endocrin şi acest proces. Corelaţia care s-a dovedit cea mai bogată în perspectivă pentru patologia de vârstă a fost cea dintre tonusul funcţional al glandelor endocrine şi vasculopatii de vârstă.

În 1958 Theodor Spandonide îşi propune să studieze fenomenele de autoagresiune la vârstnici în raport cu patologia endocrină. Punctul de vedere a fost mult consolidat odată cu apariţia între 1959-1961 a unor teorii care au revoluţionat concepţiile asupra imunităţii enunţate de Burnett şi Medawar.

În 1962, Theodor Spandonide devine medic primar în Endocrinologie. Din această postură desfăşoară o serie de cercetări, predominat clinice, majoritatea axate pe raporturile între modificările glandelor endocrine şi procesele de îmbătrânire.

Pentru elaborarea cercetărilor în perioada 1963-1965 Theodor Spandonide se orientează spre stagii de documentare în imunologie la Institutul I. Cantacuzino din Bucureşti. În luna septembrie 1964 participă la un stagiu de practică de 30 de zile la Institutul Pasteur din Paris.

În anul 1965 este transferat în cadrul Sectorului de Imunochimie al Secţiei de Biochimie unde va lucra până în anul 1968. Cercetările din această perioadă (1964-1966) sunt numeroase. Prima cercetare se concentrează asupra hipertensiunii arteriale şi arterosclerozei la persoane de vârstă cu patologie la persoane în vârstă cu patologie tiroidiană şi corti-cosuprarenală. Acest studiu a fost publicat în lucrarea Probleme actuale de patologie cardio-vasculară la editura Medicală în anul 1964, în colaborare cu conferenţiar doctor Marcela Pitiş şi chimist Viorica Chivu. O altă cercetare a vizat studierea competenţei imunologice la animale în raport cu vârsta. În anul 1965, Theodor Spandonide elaborează o cercetare pe metabolismul corticosteroizilor în boala lui Addison, prin care urmăreşte evoluţia vasculopatiei la vârstnici cu vârsta de peste 50 de ani afectaţi de boala lui Addison. Cercetarea a fost continuată şi în 1966 prin efectuarea unor studii pe pacienţi cu boala Cushing.

În paralel, folosind tehnica Simonsen, au fost efectuate experimente pe şobolani pentru studierea competenţei imunologice în raport cu vârsta şi cu sexul animalului donator. Din punctul de vedere al valorificării ştiinţifice a prelucrării datelor obţinute din cercetări au existat două aspecte utilizabile. Prima realizare constă în lucrarea 17 ketosteroids and Phenolsteroids as related to age and to treatment with SH compounds in human subjects. A doua realizare majoră pentru cercetările endocrino-gerontologice a fost importantul lot de martori normo-endocrini format din peste 150 de cazuri cu şi fără hipertensiune arterială. Acest lot a fost supus unor explorări funcţionale biochimice şi hemato-logice privind toate aparatele şi sistemele organismului în cadrul Institutului de Expertiză a Capacităţii de Muncă, explorările desfăşurându-se după foaia de observaţie alcătuită de doctor Theodor Spandonide. Acest lot de martori normo-endocrini a făcut ulterior posibilă valorificarea grupurilor cu endocrinopatii explorate în Institutul Parhon.

Un alt studiu desfăşurat în această perioadă este The role of endocrine glands in senescence în care s-a folosit un lot de 240 de cazuri de vârstnici între 50 şi 80 de ani cu sindroame tiroidiene şi suprarenale. În urma acestui studiu s-a constatat că la hipotiroidieni există elemente de vasopatie, chiar în absenţa hipertensiunii arteriale în timp ce în hipertiroidie vasopatia este redusă chiar în cazurile de hipertensiune. Pentru precizarea şi consolidarea acestor constatări încă din 1963 doctor Theodor Spandonide începuse, alături de studiul biochimic al cazurilor, explorarea histochimică a vaselor mici periferice prin biopsii intraoperatorii la nivelul pielii, muşchilor şi uneori din tiroidă – la cazuri cu sindroame tiroidiene şi corticosuprarenale. Primele 20 de cazuri cu astfel de biopsii au fost obiectul unei comunicări preliminare la Congresul Internaţional de Gerontologie de la Copenhaga în 1963. Ulterior a continuat până în 1966 acest mod de explorare complexă, redactând şi publicând rezultatele pe măsură ce acumularea materialului, permitea fundamentarea statistico-matematică a corelaţiilor corespunzătoare din primele faze ale cercetării. Ulterior, prin dublarea numărului de observaţii cu biopsii intra-operatorii de la 20 la 40, a reuşit aplicarea analizei statistico-matematice în compararea modificărilor histiologice şi histochimice apărute sub influenţa tonusului endocrin.

Ansamblul cercetărilor efectuate până în 1964 au permis întocmirea unui co-raport prezentat la Congresul Internaţional al FIR. În acest comport au fost argumentate câteva aspecte: complexul stresant al deportaţilor a provocat modificări ale sistemului endocrin care au participat la starea de astenie progresivă post-deportare, manifestată ca un sindrom izolat sau încadrată în ansamblul unui proces de senescenţă precoce, însă rolul sistemului endocrin în procesul de senescenţă propriu zisă nu era încă precizat. Până la momentul în care lucrarea a fost scrisă ceea ce se putea studia era rolul sistemului endocrin în patologia de vârstă.

Pe baza cercetărilor rezultate până în anul 1966 Theodor Spandonide a dedus o clasificare sintetică a modului în care bolile tiroidei influenţează ateroscleroza şi arterioscleroza. în paralel cu sindroamele tiroidiene, Theodor Spandonide a explorat şi sindroamele corticosuprarenale, după aceeaşi metodologie, punând accent pe influenţa insuficienţei suprarenale asupra aterosclerozei. Din unele cercetări biochimice şi hematologice efectuate prin colaborări cu sectoare din cadrul Institutului, Theodor Spandonide a ajuns la concluzia că în organismul bătrânilor se produc importante modificări ale activităţii imunologice. O importantă constatare este aceea că hormonii tiroidieni şi corticosuprarenali exercită o influenţă asupra apărării imunologice a organismului bătrân.

Alături de rezultatele ştiinţifice propriu-zise, Theodor Spandonide a creat şi o metodologie care permitea grupului de cercetători din care făcea parte să asigure în condiţii bune verificarea clinică a unor medicamente luate în studiu de către Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale.

Între 1968 Theodor Spandonide îşi susţine lucrarea de doctorat. Materialul tezei a cuprins 307 cazuri explorate complex, clinic, hemodinamic, biochimic şi histochimic. Dat fiind numărul cazurilor şi existenţa printre ele a unui lot de circa 140 de martori normo-endocrini, lucrarea a avut un caracter monografic, permiţând corelaţii multiple între 30 de parametri. După 1969 şi până în 1973 Theodor Spandonide este numit Secretar ştiinţific de Secţie în cadrul Academiei Române de ştiinţe Medicale, poziţie prin care se ocupă de coordonarea lucrărilor şi de scientică. În anul 1973, Theodor Spandonide se reîntoarce la Institutul de Endocrinologie „ C.I. Parhon” unde îşi desfăşoară activitatea, în Unitatea Nucleară a Institutului, până în anul 1986.

2016-12-02T17:59:17+00:003 octombrie 2008|Categories: Proiectul - Genealogia familiei Spandonide|