Lavinia Spandonide: „Între suflet și rațiune”

  • Lavinia Spandonide: „Între suflet și rațiune”

Este a șasea ediție a Forumurilor Volvo-Dilema veche. Am încercat ca aceste forumuri, pe care dl Andrei Pleșu a avut amabilitatea să le găzduiască la Colegiul “Noua Europă”, să fie o platformă de dezbateri între elitele din afaceri și cele din cultură, pentru a găsi repere de valoare pe care să le prezentăm societății românești, în probleme care ne frământă și pe care, în măsura în care găsim soluții, să le promovăm pe agenda publică. În această a șaptea ediție, tema este “investiția privată în educație și cultură”. Am dori să nuanțăm mai mult căile de intervenție ale capitalului privat în susținerea educației și a culturii, în condițiile în care statul nu poate să-și mai asume singur finanțarea, iar capitalul public este insuficient pentru a asigura dezvoltarea armonioasă la nivelul cerințelor actuale. Vă propunem să explorăm răspunsuri posibile la următoarele întrebări pe care le supunem dezbaterii: în ce măsură sunt necesareresurse suplimentare și complementare pentru susținerea educației și a culturii? Care este punctul critic al învățământului românesc? }ine el de calitate, de accesibilitatea educației și formării, de responsabilitatea pregătirii unei generații de tineri, pentru a face față unei piețe deschise și tot mai competitive?

În ce măsură are sistemul actual de educație capacitatea de a se îndrepta spre un model cultural al calității și responsabilității, al mobilizării resurselor umane pentru schimbare? Cum ar putea mediul privat să influențeze acest lucru? Este cultura un lux în economia noastră emergentă, sau noi nu ne putem permite luxul de a o desconsidera? Au corporațiile măcar informările de bază despre ceea ce se petrece în mediul cultural, sau alegerile, și acelea puține, sunt caracterizate de conformism? În ce măsură știu ele și pot alege variante care le pun cel mai bine în valoare atributele de marcă? În ce măsură cadrul legislativ actual stimulează investiția privată în educație și cultură? Ne referim la Legea sponsorizării și a mecenatului și la Legea burselor private, care limitează deductibilitatea prin două condiții cumulative – 20% din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 3½ din cifra de afaceri. Faptul că unele corporații se plâng că beneficiile fiscale nu sunt suficient de stimulative este un simptom exclusiv românesc, sau există atitudini asemănătoare și în țări unde s-au dezvoltat sisteme mai avantajoase de deduceri fiscale? Este aceasta o falsă problemă? Nu cumva corporațiile ar trebui să caute motorul deciziei privind mecenatul, mai puțin în avantajele fiscale și mai mult în avantajele oportunității de a comunica și altfel, mai sofisticat, valorile brand-ului? În ce măsură s-a înțeles în mediul de afaceri românesc că o companie este responsabilă nu numai față de acționari, ci și față de toate grupurile care sunt afectate de activitatea ei? Este știut că drumul spre o cultură a responsabilității este lung și anevoios. În Europa există deja multe corporații cu tradiție în acest tip de cultură. Oaspeții noștri străini, care au experiență atât în mediul academic, cât și în mediul privat, ar putea să ne prezinte câte ceva din bunele practici, din experiența lor în economii puternice, cu instituții și structuri care nu numai că există, dar sunt și operaționale. Am invitat la dezbateri și reprezentanț ai elitei din business-ul românesc, din corporații transnaționale care și-au definit deja o strategie de responsabilitate socială pe termen lung și au programe consistente a căror legitimitate și credibilitate este asigurată de preocuparea constantă pentru transparență. Ar merita poate să reflectăm și asupra conștiinței capitalului autohton. Departe de noi intenția de a lăsa să se înțeleagă că lumea corporatistă, de mai mică sau mai mare anvergură, ar fi devenit brusc angelică… În sfârșit, am dori ca dezbaterea să pună în lumină instituția mecenatului, privindu-l ca pe un mariaj fericit între suflet și rațiune. Aceasta presupune construcția unei relații privilegiate de parteneriat, un mecenat de inițiativă, declanșator de relații, și mai puțin un mecenat de portofoliu pasiv. A construi această relație înseamnă a inova, a fi creativ, a avea un demers inteligent, pentru a depăși aparenta opoziție dintre capitalism, bani, utilitarism, meritocrație, pe de o parte, și aristocrație, cultură, artă, puritate, sacru și gratuit, pe de altă parte. Dacă am rămâne captivi în rigorile paradigmei romantice a ideologiei culturii, opusă față de valorile burgheze, probabil că neam condamna de bună voie la inactualitate. Nu înseamnă, însă, că nu este nevoie ca relația de parteneriat să depășească temerile, nișele, prejudecățile și stereotipiile de percepție și gândire ale celor două lumi, pentru că, până la urmă, avem sisteme diferite de a ne raporta la lume și operăm prin coduri diferite. Este nevoie de rafinamentul unei comunicări în care fiecare parte trebuie să cunoască foarte bine așteptările celeilalte părți. Este nevoie de înțelepciunea de a crea o relație bazată pe încredere și respect reciproc sau – cum frumos spunea cineva – “a descoperi în celălalt camaradul care îți stă alături și te ajută să-ți duci propria luptă până la capăt”.