„Întâlnirile din biblioteca ta”, sub semnul lui Eminescu

/ / „Întâlnirile din biblioteca ta”, sub semnul lui Eminescu
  • „Întâlnirile din biblioteca ta”, sub semnul lui Eminescu

Pentru cultura și, în mod special, literatura română modernă, fiecare nou an debutează sub semnul poeziei și al lui Eminescu. În anul 2013, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 163 de ani de la nașterea poetului, ocazie cu care Fundația Spandugino a gândit și organizat cea de-a IV-a ediție a proiectului Întâlnirile din biblioteca ta ca pe un omagiu adus lui Mihai Eminescu.

Începând cu ora 19:00, în Aula Palatului Cantacuzino, s-a desfășurat o întreagă suită de manifestații cultural-artistice, menite să evoce și să ne (re)apropie creația eminesciană, dar și să pună în lumină locul pe care poezia lui Eminescu îl ocupă în preocupările cititorilor și cercetătorilor literari de azi.

Seara a debutat sub semnul muzicii, cu interpretarea lucrării compozitorului Dan Dediu – rector al Universității Naționale de Muzică din București – Un bestiar mitologic, compoziție pentru pian și vioară. Creația muzicală a fost formată din șase părți (Grifon, Unicorn, Mandragora, Sfinx, Hipogrif, Dragon) și a fost însoțită de o expunere din partea autorului, iar interpretarea a fost asigurată de Valentina Sandu-Dediu la pian și Diana Moș la vioară.

Seara a continuat cu un laudatio triptic, rostit de scriitorul-medic C.D. Zeletin (Necontenit, Eminescu), de academicianul Solomon Marcus(Datori lui Eminescu) și de prof. univ. Mihai Zamfir (Un alt Eminescu).

Acestui moment i-a urmat un recital conținând piese pe versuri de Mihai Eminescu, susținut de corul „Divina Armonie”, dirijor Marius Firca. Voci de mare calibru ale Conservatorului din București au dat glas unora dintre cele mai cunoscute rânduri din creația poetului: Ce te legeni, codrule? (Muzica: Gheorghe Scheletti, tenor Narcis Brebeanu), Somnoroase păsărele (Muzica: Tudor Flondor, soprana Angela Stratulat), Rugăciune(Muzica: Ionel Teodorescu), La mijloc de codru des (Muzica: Paul Constantinescu, pian: prof. Florin Seusan), Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie(Muzica: Cornel Trailescu, Solo: mezzosoprana Emanuela Pascu) și Sara pe deal (Muzica: Vasile Popovici).

„Unicul în mod în care îl putem realmente cinsti pe Eminescu este acela de a încerca o lectură întotdeauna nouă a poeziei sale”, atrăgea atenția Mihai Zamfir, chiar din începutul cuvântării sale, susținute la Palatul Cantacuzino. „Omul deplin al culturii românești”, „poetul nepereche”, „ultimul mare romantic” sunt doar câteva  dintre clișeele pe care ne-am obișnuit să le auzim – și, din păcate, să le repetăm – în astfel de momente omagiale. Nimic altceva decât formule golite de conținut și de emoție, care „au transformat, de foarte multă vreme, aniversările lui Eminescu într-un fel de liturghie națională – atunci când nu e naționalistă pur și simplu –, în care aceleași adevăruri se repetă la nesfârșit, fără ca ele să mai intereseze pe cineva.”, sublinia profesorul.

Pentru a nu cădea (din nou) într-un astfel de păcat cultural, Mihai Zamfir ne-a propus Un alt Eminescu, dincolo de cel pe care ediția Maiorescu și tradiția școlară l-au impus de-a lungul vremii, dincolo de titlurile pe care le recităm mai toți (Împărat și proletar, Epigonii, Scrisoarea a III-a, Luceafărul, Odă în metrul antic).

„Eminescu antum reprezintă cam un sfert din cât a scris, de fapt, Eminescu, or publicându-i poeziile care apăruseră inițial în Convorbiri literare, Maiorescu a impus imaginea unui Eminescu convorbirist, a unui Eminescu legat de Junimea și de revista ei. Și atunci această cezură antum-postum a devenit un fel de literă de evanghelie. Lumea a crezut că poezia antumă a lui Eminescu este singura valoroasă, că poezia postumă a fost lăsată într-un fel deoparte, apărând ideea că însuși poetul nu ar fi vrut să o publice din moment ce nu a apărut în volum.

Începând anii ʼ30 s-au schimbat însă multe lucruri: e vorba de Călinescu în primul rând, de ediția Perpessicius care ne-a oferit prima ediție critică, solidă a operei lui Eminescu, e vorba de enormele volume – 16 la număr – care, publicate abia în 1994, au oferit imaginea completă a operei eminesciene. Nu mai putem rămâne, așadar, la acea imagine școlară, didactică a lui Eminescu, cuprins numai în Epigonii, Scrisoarea a III-a, Călin, file de poveste, Odă în metru antic, pentru că de fapt îl diminuăm enorm.

Către acest nou Eminescu poate că ar trebui atras publicul tânăr, către acest Eminescu ar trebui să ne îndreptăm cu toții într-un moment cum este acesta, adică într-un moment aniversar. Un Eminescu integral, în care valorile sale poetice se echilibrează altfel și ceea ce am considerat, până acum, ca fiind cele mai bune poezii ale sale încep să se nuanțeze, nu mai rămân aceleași. Din contră apar unele mult mai bune, din păcate necunoscute de marele public, dar care într-o ordine estetică ideală reprezintă profundul și adevăratul Eminescu.”

Solomon Marcus: „La vârsta de 15-16 ani căzusem bolnav de Eminescu. Era, în lecturile mele, într-o competiție cu mari poeți ai lumii, de la Baudelaire la Rilke. Dar, trebuie să mărturisesc, după ce citisem Sara pe deal, Luceafărul și alte câteva, aproape că nu mai era loc în mine de altceva. Se întâmpla acest lucru în anii 1940-1941, într-o Românie care mă respingea, în timp ce eu, prin Eminescu, mă aruncam în brațele ei. Și tot atunci, ca o mana cerească, apărea Istoria lui G. Călinescu, prin care o mare confuzie era îndepărtată, iar Eminescu își ocupa locul meritat în cultura românească.

Eminescu nu este pentru mine un univers alternativ, ci unul adiacent aceluia pe care mi-l dezvăluie știința, matematica în primul rând. Eminescu este, cronologic, al patrulea vârf într-un patrulater în care primele trei sunt ocupate de Novalis, Leopardi și Edgar Allan Poe, acesta din urmă murind cu un an înainte de nașterea autorului Luceafărului. Ce au ei comun ?  Se înscriu în aceeași paradigmă culturală: capacitatea de a făuri o poezie majoră, credința în unitatea cunoașterii, dorința de a dobândii o cultură totală, ca izvor esențial al universului lor poetic (în ciuda vieții lor scurte; nici unul nu a trăit mai mult de 40 de ani), interesul deosebit pentru știință, pentru matematică în special.”

C.D. Zeletin: „Printr-un uitat dativ de geniu, stelele-n cer ard încă depărtărilor până ce pier, făcând cu veșnicia lor din clipa cea repede o permanență a sufletului omenesc. Ard pentru deznădăjduiți, pentru cei ce călătoresc, pentru cei rătăciți în lumea largă ori în propriile hățișuri ale somei și ale sufletului, pentru cei flămânzi, pentru cei arși de răsfrângerea greșelii în oglinda conștiinței, pentru cei goi, pentru cei robiți. Le ies tuturor în întâmpinare, căci toate rătăcirile de sub stele sunt suferințe, de la cele ale moleculei și ale țesutului, până la cele ale psihicului și ale minții. Fără să uit de leacul divin al frumuseții. Care poate fi și un drept răpit. Caută să exiști, suflete al meu, între cerul înstelat și legea morală din lăuntrul tău, către care se îndreptă admirația mereu reînnoită a filozofului ce nu și-a părăsit o viață burgul. Să fii bun. Fii stăruitor, fii luminos, fii vrednic, fii fremătător. Date fiind stelele de pe cer și legea morală din suflet. Și nu uita: clipa e repede.”

APARIȚII ÎN PRESĂ:

2016-12-05T00:12:28+00:0015 ianuarie 2013|Categories: Proiectul - „Întâlnirile din biblioteca ta”|