Horia-Roman Patapievici: „Un mediu de afaceri neprietenos”

  • Horia-Roman Patapievici: „Un mediu de afaceri neprietenos”

Dezbaterea noastră pornește de la un chestionar pe care Fundația „Concept“ l-a adresat unui număr de 86 de companii, dintre care numai 15 au răspuns, astfel încât nu avem un studiu sociologic, ci mai degrabă o analiză a acestor răspunsuri. Am să prezint, pe scurt, care este pulsul mediului de afaceri de la noi în chestiunea responsabilității sociale.

Timpurile noi în care trăim – timpurile acelea din filmul în care Charlie Chaplin nu mai reușea să asambleze piesele pe banda de montaj – au debutat printr-o succesiune de rupturi. Noi suntem în continuare consecințele acestor rupturi. Modernitatea a luat ca model politic revoluțiile și nu mai scăpăm din resorturile lor; și-a luat ca model teologic secularizarea și trăim cu toții – fie că suntem religioși, fie că nu – consecințele acestui fapt; în fine, există și un model sociologico-artistic al modernității, care constă în diabolizarea burghezului. Am evocat aceste trei rupturi pentru a plasa dezbaterea noastră în această lungă tradiție europeană a diabolizării burghezului, care are drept premisă – sau drept consecință, nu-mi dau bine seama – desconsiderarea unei discipline filozofice foarte interesante care este economia. Țin minte că în urma revoltei studențești care a avut loc în Franța în martie 2006, pentru că Guvernul condus de Dominique de Villepin lansase proiectul unei legi foarte impopulare, un profesor de la Oxford comenta la BBC că acesta este un exemplu de incultură economică endemică, tipică universităților franceze. Economia, după ce a fost decăzută din rangul ei de artă liberală, a fost lăsată pe mâna specialiștilor, iar noi funcționăm într-un soi de incultură economică axată pe diabolizarea burghezului, a omului de afaceri, a mediului care produce, în fond, prosperitatea și stabilitatea societății în care trăim.

Una dintre dilemele de la care putem porni este: „responsabilitate socială și răspundere legală“, pentru a identifica în primul rând ce așteaptă societatea de la mediul de afaceri. Societatea așteaptă ca actorul economic să-și plătească impozitele, să acționeze non-distructiv asupra mediului, asupra țesutului social și asupra relațiilor comunitare și să producă bogăție, permițând astfel și altora să trăiască de pe urma acestui proces. Toate acestea țin de firescul prezenței sociale a actorului economic: dacă i se cere mai puțin înseamnă a tolera ilegalitatea; dacă i se cere mai mult înseamnă a pretinde un privilegiu.

Răspunderea legală este ceva care stă sau cade împreună cu statul de drept. Dar societatea așteaptă de la corporații și de la antreprenori ceva mai mult: responsabilitate socială. Această cerință a apărut în momentul când, în anii ’80, guvernele țărilor democratice au început să colaboreze sau să aibă un dialog mai intens cu forurile de organizare ale societății civile. Pasul următor a fost că actorii economici înșiși au acceptat să aibă un dialog cu aceste forme organizate ale societății. Când o afacere devine foarte prosperă și atinge cifre care depășesc bugetul unei țări mici sau medii, când depășește granițele unei singure țări, nu mai e vorba doar de un actor economic, ci și de un potențial actor politic. Acțiunea multinaționalelor devine astfel o afacere a întregii lumi, ceea ce a născut dezbaterea despre responsabilitatea socială. Nimeni nu mai pune astăzi în discuție responsabilitatea socială – toată lumea este de acord că ea trebuie asumată de către actorii economici. Problema este dacă responsabilitatea socială trebuie reglementată juridic sau trebuie lăsată la latitudinea membrilor mediului de afaceri. În funcție de orientarea etică sau filozofică a celor ce discută această temă, există două opțiuni: fie adoptarea unei legislații internaționale – care să includă, desigur, și elemente ale legislațiilor naționale; fie lăsarea acestor lucruri la liberul arbitru al fiecărei companii sau al fiecărui antreprenor. Argumentele celor care susțin, în dezbaterea internațională, că responsabilitatea socială trebuie reglementată sunt, pe scurt, următoarele: drepturile omului și mediul înconjurător trebuie apărate prin lege, ele nu pot fi lăsate la liberul arbitru al companiilor; activitatea multinaționalelor trebuie să se supună unei legislații internaționale, întrucât reglementările naționale nu sunt suficiente; afacerile trebuie să-și definească exact câmpul de bătaie; riscul de a fi date în judecată va obliga companiile să respecte legea; multinaționalele au puteri mult prea mari, care trebuie limitate. La noi, percepția asupra responsabilității sociale – așa cum rezultă din răspunsurile la chestionar primite de la 15 companii din cele 86 chestionate – este întrucâtva diferită și am să comentez pe scurt câteva.

Problema cea mai importantă este corupția. O alta este funcționarea defectuoasă a administrației centrale și locale, accentul căzând pe incapacitatea legislației de a funcționa de la sine; altfel spus, legislația, chiar când este remarcabilă pe hârtie, depinde de cel care este chemat să o aplice sau să observe buna ei funcționare. În plus, nu există un concept unitar al legislației. Atunci când vrei să-ți croiești un drum, ești ca în junglă, înarmat cu o macetă cam ciuntită, iar piedicile vin din toate direcțiile pentru că în junglă copacii nu cresc ordonat, ca într-o grădină franțuzească: așa e și legislația noastră. Legile depind de capacitatea ori de bunăvoința celor chemați să le aplice. Ceea ce creează următoarea atitudine: ești dispus să încalci legea, numai să fii lăsat în pace. Există o carte a lui Fernando de Soto care își pune întrebarea de ce capitalismul funcționează în țările occidentale, dar nu funcționează în alte țări. Răspunsul autorului este net: pentru că statutul juridic al proprietății este întotdeauna clar în țările occidentale și întotdeauna neclar în țările unde nu funcționează capitalismul și pentru că, dacă vrei să deschizi o afacere în țările occidentale, ai nevoie de “n” zile, iar în alte țări ai nevoie de “n+m”, unde “m” poate fi de ordinul anilor. În România, mediul de afaceri nu este prietenos. Față de țările occidentale, unde mediul este prietenos, iar legislația îi încurajează pe cei care vor să-și asume responsabilitatea socială, la noi sunt două impedimente majore în calea celor care vor să se implice social: dificultatea de a-ți asuma simpla răspundere legală (din cauza hățișului legislativ) și piedicile care apar atunci când vrei să faci ceva anume și te trezești că instanța administrativă îți creează atîtea probleme, încât tragi concluzia că e mai bine să nu faci nimic.