„Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”

/ / „Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”

Pe 12 iulie 2006 a avut loc, la Colegiul „Noua Europă“, un nou Forum Volvo-Dilema veche (organizat împreună cu Fundația „Life for life“ și Fundația „Concept“), cu tema „acțiune versus responsabilitate pasivă a companiilor“. Au participat, ca de obicei, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediilor academice și culturale, lideri de opinie, jurnaliști. Dezbaterile – moderate de H.-R. Patapievici – au pornit de la rezultatele raportului „Percepția asupra responsabilității sociale a companiilor – cazul României“, realizat la începutul lunii iunie de Fundația „Concept“. Practic, Fundația „Concept“ a trimis unui număr de 86 de companii un chestionar referitor la problemele firmelor și ale societății românești, dar și referitor la dorința/intenția lor de a se implica în societate, de a-și asuma, într-o formă sau alta, o responsabilitate socială. Au răspuns la chestionar doar 15 companii din cele 86 solicitate. Pesimiștii ar vedea aici lipsa de preocupare a capitalismului românesc pentru implicarea în societate. Optimiștii ar spune că pentru unii, probabil, această temă încă nu „s-a copt“ și, oricum, companiile care se implică în societate încep să fie tot mai multe și tot mai vizibile. Cititorii își vor face singuri o părere despre modul în care managerii și oamenii de cultură văd problema responsabilității sociale. Deși intenția a fost de a realiza o discuție ceva mai concretă, din care să rezulte eventuale soluții practice, se pare că dificultatea cea mai mare provine din faptul că e greu de găsit „capătul firului“ de care să se poată trage pentru a descâlci ghemul. În orice caz, chiar și fără a identifica practic și concret „modul de întrebuințare“ al responsabilității sociale, forumul și-a dovedit utilitatea prin faptul că adună la un loc oameni diferiți, din domenii diferite, care descoperă că au interese și valori comune și sunt preocupați să pună pe agenda publică teme care pot contribui la definirea proiectului social al României de mâine.

Mircea Vasilescu: „Cine are inventarul?”

2016-12-02T06:44:47+00:00 12 iulie 2006|Categories: „Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”, Proiectul - Forumurile Volvo – Dilema Veche|

Aceste forumuri au marele avantaj că aduc împreună oameni cu idei și perspective diferite, din medii diferite, care nu sunt puși prea des în situația de a comunica unii cu alții. Cred că aceasta este principala problemă: comunicarea între medii, între cei care au proiecte și cei dispuși să le finanț [...]

Mihail Neamțu: „Busola filantropiei”

2016-12-02T20:44:32+00:00 12 iulie 2006|Categories: „Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”, Proiectul - Forumurile Volvo – Dilema Veche|

Prețuind inteligența și sensibilitatea, sponsorul adevărat nu poate fi decât cel care înțelege un truism vechi și fundamental: rezolvarea nevoilor primare ale societății moderne cere o viziune culturală bine articulată. La fel cum democrația nu prosperă fără elogiul politic al virtuții, nici practic [...]

Horia-Roman Patapievici: „Un mediu de afaceri neprietenos”

2016-12-02T06:34:21+00:00 12 iulie 2006|Categories: „Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”, Proiectul - Forumurile Volvo – Dilema Veche|

Dezbaterea noastră pornește de la un chestionar pe care Fundația „Concept“ l-a adresat unui număr de 86 de companii, dintre care numai 15 au răspuns, astfel încât nu avem un studiu sociologic, ci mai degrabă o analiză a acestor răspunsuri. Am să prezint, pe scurt, care este pulsul mediului de afacer [...]

Lavinia Spandonide: „O platformă de comunicare”

2016-12-02T06:30:19+00:00 12 iulie 2006|Categories: „Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”, Proiectul - Forumurile Volvo – Dilema Veche|

A trecut un an de când am început seria forumurilor „Volvo-Dilema veche“. Inițiativa a aparținut revistei Dilema veche, care a editat un supliment despre „migrația creierelor“. A fost un subiect incitant pentru o companie precum Volvo, care are o viziune pe termen lung asupra viitorului, astfel încâ [...]

Responsabilitate socială, filantropie și interese

2016-12-02T06:26:12+00:00 12 iulie 2006|Categories: „Responsabilitatea Socială Corporatistă: activă sau pasivă?”, Proiectul - Forumurile Volvo – Dilema Veche|

Daniel Dăianu: Într-o societate, mediul de afaceri este influențat și de viziunea companiilor, și de viziunea politicilor publice în materie de afaceri și în materie de responsabilitate socială. Din această încrucișare trebuie să rezulte evoluția pe termen lung a societății. Dl Patapievici a pus acc [...]